Încă din anii '60, McLuhan susţinea faptul că esenţial într-un proces de comunicare nu este mesajul transmis, ci mediul prin care se realizează comunicarea (the medium is the message). Mai concret, fiecare mijloc de comunicare - vorbirea, scrisul, radioul, telefonul şi televizorul - structurează într-un mod specific şi definitoriu mesajele pe care le transmite. Nu este important ce vedem la televizor, spune McLuhan, ci faptul că ne uităm la televizor. Fiecare mediu - televiziunea, în special - ne face să ne raportăm într-un anumit fel la lumea care ne înconjoară, ne modelează comportamentul, percepţiile şi universul de gândire.
Cu toate că teoria era argumentată prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie şi teoria comunicării, ea părea destul de puţin credibilă pentru marea parte a comunităţii oamenilor de ştiinţă. În anul 1971, Herbert Krugman, un cunoscut cercetător din domeniul neuropsihologiei, punea la punct o serie de experimente menite să demonstreze, precum a recunoscut singur mai târziu, contrariul teoriei lui MacLuhan (2). El urmărea să arate că activitatea neurologică înregistrată în timpul unei comunicări, pe parcursul cititului sau al vizionării TV, nu depinde de mediul prin care se realizează comunicarea, ci de natura mesajului. Krugman analizează mişcările oculare şi electroencefalogramele realizate pe un grup de tineri, comparând activitatea neurologică a subiecţilor din timpul lecturii cu aceea care se înregistrează pe parcursul vizionării TV.
„O persoană citea o carte când a fost deschis televizorul. De îndată ce a devenit atentă la ecran, frecvenţa undelor cerebrale s-a modificat considerabil. În mai puţin de două minute subiectul se afla predominant în stare alfa - relaxat, pasiv, neconcentrat. Reacţia cerebrală a subiecţilor la trei tipuri de conţinut al programului TV a fost esenţial-mente identică, deşi i-au mărturisit lui Krugman că unul le place, altul le displace, iar al treilea îi plictiseşte. Ca rezultat al unei serii de asemenea experimente, Krugman ajunge la o concluzie contrară aşteptărilor sale: această stare predominant alfa este caracteristică modului în care omul reacţionează la televiziune, la orice program de televiziune. (...) Se pare că răspunsul la televiziune este foarte diferit de răspunsul la materiale tipărite (...) răspunsul electric al creierului este în mod evident dependent de mediu, şi nu de conţinut" (3).
Câţiva ani mai târziu, la Universitatea de Stat din Canberra, Australia, se desfăşura un important proiect de cercetare condus de soţii Emery (4). La fel ca şi Krugman, aceştia ajung la concluzia că, „indiferent de emisiunea vizionată la televizor, undele cerebrale au un răspuns caracteristic. Răspunsul ţine de mediu mai degrabă decât de conţinutul transmis. Odată ce televizorul este pornit, undele creierului încetinesc până când undele alfa şi delta devin preponderente. Cu cât televizorul stă mai mult timp aprins, cu atât sunt mai lente undele cerebrale" (5).
Doctorul Erich Peper, cercetător în domeniul undelor cerebrale, profesor la Universitatea din San Francisco, împreună cu un alt cunoscut cercetător din domeniul neuropsihologiei, dr. Thomas Mulholand, au realizat un experiment similar cu cel al lui H. Krugman. „S-a cerut unui grup de zece copii să privească emisiunea lor favorită. Presupunerea noastră a fost că din moment ce aceste emisiuni erau cele preferate, copiii ar trebui să se implice mai mult şi ar trebui să înregistrăm oscilaţii între undele alfa cu frecvenţă joasă şi undele beta cu o frecvenţă înaltă. Presupunerea a fost că undele alfa vor apărea şi vor dispărea. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Aproape tot timpul copiii au fost în starea alfa. Asta înseamnă că, în timp ce se uitau la televizor, nu reacţionau, nu se orientau, nu se concentrau, erau visători" (6).
Deoarece în mai multe rânduri, pe parcursul acestei lucrări, se vor face referiri la tipurile de activitate electrică corticală (patru la număr) ce caracterizează stările mentale sau activitatea creierului, trebuie făcută următoarea precizare: undele b (beta) care au frecvenţa cea mai mare - între 14 şi 30 Hz - apar în creier pe parcursul proceselor de gândire, de analiză şi de decizie, în majoritatea stărilor de veghe, atunci când mintea este concentrată asupra unei sarcini, a unei activităţi oarecare; undele a (alfa) cu o frecvenţă cuprinsă între 7,6 şi 13,9 Hz domină activitatea corticală în momentul în care persoana se află într-o stare de relaxare; undele 0 (teta) - 5,6-7,6 Hz - sunt cele care definesc starea de somn uşor şi anumite stări meditative, iar undele 5 (delta), cele mai lente - 4-5,6 Hz apar în creier pe perioada somnului profund. Pe parcursul vizionării TV, măsurătorile au indicat o deplasare a vârfului spectrului de activitate electrică corticală dinspre undele beta, cu frecvenţă înaltă, către cele mai lente - undele alfa şi teta -, cu o puternică predominanţă a spectrului undelor alfa.
„Modelele de emisie alfa, înregistrate în zona occipitală, apreciază dr. Peper, dispar în momentul în care o persoană dă comenzi vizuale (concentrare, acomodare), când are loc un proces de căutare de informaţie. Orice orientare înspre lumea exterioară creşte frecvenţa undelor cerebrale şi blochează emisia undelor alfa. Undele alfa apar în momentul în care nu te orientezi spre ceva anume. Poţi să stai pe spate şi să ai nişte imagini în minte, dar eşti într-o stare cu totul pasivă şi nu eşti conştient de lumea din afara imaginilor tale. Cuvântul potrivit pentru starea alfa este «în afara spaţiului», fără orientare. Când o persoană se concentrează vizual sau se orientează către ceva, indiferent ce, şi observă ceva în afara sa, imediat are loc o creştere a frecvenţei undelor cerebrale (unde beta), iar undele alfa dispar. Aşadar, în loc să antreneze atenţia activă, televiziunea pare să o suspende." (7)
Toate studiile constată apariţia unei anomalii neurologice în timpul privitului la televizor, şi anume o inhibare a activităţii emisferei stângi a creierului, care-şi reduce extrem de mult activitatea. „Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că vizionarea TV amorţeşte emisfera stângă şi lasă emisfera dreaptă să îndeplinească toate activităţile cognitive. Acest fapt poate avea consecinţe din cele mai importante pentru dezvoltarea şi sănătatea creierului. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic: nu descompune şi nu decodează informaţia în părţile ei componente. Emisfera dreaptă procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (logice) (Cool. Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune deoarece emisfera stângă a creierului nostru nu este operaţională. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob.
Jacoby. El a descoperit că, „din 2 700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte" (9).
Acelaşi lucru este constatat şi în cercetările efectuate de soţii Emery. Aceştia arată că, la adulţii cărora li s-a făcut electroencefalogramă pe parcursul vizionării TV, emisfera stângă este foarte puţin activă. Ei apreciază că „vizionarea TV se situează la nivelul conştient al somnambulismului. Emisfera dreaptă înregistrează imaginile de la televizor, dar, din moment ce legăturile încrucişate dintre emisfere au fost parţial întrerupte, aceste imagini cu greu pot fi conştientizate. De aici dificultatea celor mai mulţi oameni de a-şi aminti multe dintre lucrurile pe care le-au vizionat anterior" (10).
Transferul activităţii creierului de pe emisfera stângă pe emisfera dreaptă, concomitent cu întreruperea parţială a punţii dintre cele două emisfere, fenomen ce se manifestă pe parcursul vizionării TV, conduce la o anomalie neurologică în contextul în care creierul, aflat într-o stare mentală pasivă (inhibiţie a activităţii emisferei stângi), este pus în situaţia de a absorbi o cantitate uriaşă de informaţii. Mintea omului în faţa televizorului nu mai este un subiect deplin conştient al procesului de cunoaştere, pe care să-l poată controla după capacitatea ei de înţelegere, de raţionare şi organizare a materialului parcurs.
J. Mander observă, referindu-se la imaginile TV, că, „această calitate de nonexistenţă, cel puţin în formele concrete din lume, descalifică informaţia-imagine de a fi subiect al unor procese conştiente: gândirea, discernământul, analiza. Poţi să te gândeşti la sunet, dar nu la imagine. Există sute de studii care arată că mişcarea ochilor şi gândirea sunt legate în mod direct. Actul căutării informaţiei cu ochii necesită şi îl obligă în acelaşi timp pe cel care priveşte să fie alert, activ, să nu accepte pasiv orice i se oferă. Există studii corolare care arată că atunci când ochii nu se mişcă, în schimb, se holbează ca la momâi, gândirea este diminuată" (11).
Faptul că în timpul vizionării TV activitatea corticală este complet modificată devine un lucru incontestabil odată cu experienţele prilejuite de dezvoltarea tehnologiei, a mijloacelor de investigare a activităţii corticale. Întrebările la care rămâne însă să răspundem sunt: care este, pe termen lung, efectul vizionării TV asupra cortexului? În ce măsură uitatul la televizor poate să producă modificări funcţionale şi chiar structurale la nivelul creierului şi schimbări în comportamentul uman sau în abilităţile mentale ale noilor generaţii?
(1) Starea de hipnoză şi de vis nu pot fi socotite activităţi.
(2) Marshall McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil, Nemira, Bucureşti, 1997, p. 358.
(3) Ibidem, p. 358.
(4) Soţii Emery, doctori în neuropsihologie, sunt cunoscuţi în lumea întreagă pentru rezultatele obţinute în cercetarea efectelor tehnologiei video (ecranul televizorului) asupra minţii umane. Echipa de cercetători condusă de ei şi-a desfăşurat studiul pe o perioadă de mai mulţi ani în cadrul Universităţii de Stat din Canberra, Australia.
(5) Jerry Mander, Four Arguments for the Elimination of Television, Quill, New York, 1978, p. 206.
(6) Ibidem, p. 210.
(7) Ibidem, p. 209.
(8) Cool Este cunoscut faptul că emisfera cerebrală stângă se ocupă de procesele ce ţin de gândirea conştientă, de analiză, logică, decizie, discursivitate, identificare, ordonare etc, în timp ce emisfera dreaptă răspunde de actele emoţionale, instinctive, de receptivitate, gândire simbolică etc.
(9) Wes Moore, Televiziunea: Opiul popoarelor, The Journal of Cognitive Liberties, voi. 2, 2001, p. 63.
(10) Martin Large, Out of the Box, http://www.allianceforchildhood.org.uk/Brussels2000/Large.htm.
(11) Jerry Mander, Four Arguments..., p. 201.
Nessun commento:
Posta un commento